Romanie a clipelor hoinare

,

Pentru mine…Românie, eşti un meleag al clipelor hoinare. Îţi iubesc în special munţii care m-au învăţat respectul faţă de natură, respectul pentru fiecare susur de izvor sau pentru fiecare frunză care foşneşte a toamna oară. Si-acum îmi amintesc când îmi păşeam timizii 7 anişori pe cărările de piatra ale Pietrei Craiului, în comuna Dâmbovicioara,  descoperindu-i tradiţia şi frumuseţea naturală. Astăzi…pensiunile tale, Românie…i-au furat mult din sălbăticie…dar poate asta este evoluţia, poate aceasta este calea dezvoltării turismului românesc. Dar nu mă supăr…Românie. Eu încă-ţi ştiu locurile sălbatice, locurile în care roţile n-au ajuns. Doar paşii…paşii mei hoinari şi poate şi paşii altora. Acolo Românie, eu te găsesc. Sunt stâne ascunse în freamătul pădurii, stâne care poartă cu mândrie steagul tău Românie. Si flutură a libertate. Crede-mă, Românie…acolo chiar este libertate. Spun asta pentru că am simţit-o. Alţii se simt liberi în pensiuni…cu prietenii, la un grătar…şi beau o bere pentru tine…Românie. Dar îi inteleg perfect! Si nu le reporesez nimic. Sunt şi ei locuitori ai acestei ţări şi te cinstesc, Românie. Si oricum…toţi suntem datori cu stropul de diversitate pe care ţi-l oferim ţie… Românie; Căci, şi tu ni-l oferi nouă. Lui poate îi place Teleormanul, mie îmi place Dâmbovicioara. Altuia îi place Neamţul cu Hanu Ancuţei… muzica veche, poveştile sadoveniene, zambetul hangiţelor şi horele românilor avizi de tradiţii. Of, sunt atâtea si-atâtea locuri în care tradiţia încă mai există. Si nu este alterată deloc. Mai mult decât atât, fii tăi…Romanie, prin puritatea vârstei lor duc mai departe această tradiţie. Sunt copiii tăi, sunt viitorul tău, Românie. Iar noi… noi trebuie să le arătăm…aceste locuri care te fac să fii unică, să fii apreciată;  Căci şi mie, Românie…alţii mi-au arătat potecile tale, pădurile tale şi mai ales muntţi tăi. Ti-am privit înălţimile, Românie. Iar vântul mă saluta de fiecare dată când ajungeam pe acoperişurile tale alpine. Piatra Craiului, Bucegii, Retezatul cu salba sa de lacuri glaciare, Făgăraşul cu fruntea-n cer, Piatra Mare, Ceahlăul cu Dochia sa bătrână, Cozia…. Sunt locurile tale pe care le iubesc, Românie…Sunt minunile tale. La fel cum ai şi altele…atâtea. Si ti le voi descoperi, Românie.  

De aceea sunt hoinar…

Românie…astăzi este ziua ta…ziua României clipelor mele hoinare! Alţii poate nu gândesc ca mine… dar când Dâmbovicioara mă va chema în inima sa de calcare, promit să ma opresc lângă un râu de apă vie... şi să încep să-i povestesc povestea ta, Românie. Iar apa rece de munte, prin susurul său…va duce povestea mea şi-a ta… mai departe.

Acum 20 de ani…stăteam pe-un mal. Era vară. Dâmbovicioara susura lovind aprigă stâncile care-şi acceptau destinul. Eu îi ascultam susurul…care-mi şoptea exact povestea ta; Poveste pe care astăzi o înţeleg atât de bine…

 La mulţi ani …Românie a clipelor mele hoinare!

 

Copyright: Catana Cristian-Alexandru

http://clipe-hoinare.blogspot.com/