Partea 2
Traseu : Cabana Pietrele – Valea Pietrele – Cabana (Refugiu) Gentiana – Lacul Pietrele
Durata : 2h - 2h ½ mn
Marcaj : Banda Albastra
-------------------------------------------------------------------------------------
Stropii mari, reci… lacrimi de Retezat… dar au trecut. In urma lor, natura era plina de sclipirile stropilor, ce stralucesc asemeni diamantelor ratacite prin natura, iar racoarea ne motiva sa ne continuam drumul… Usor, usor vom lasa in amintirea noastra cele 60 de minute de popas fortat, la cabana Pietrele…
Mai departe, cararea spre Cabana Gentiana, apoi, spre Lacurile Pietrele si Bucura, incepea din spatele Cabanei Pietrele, traversand paraul cu acelasi nume. Vom urca, prin padure, pe versantul nordic al muntelui Stanisoara. Practic, parasind poiana din apropierea cabanei, la intrarea in padure, ajungem la prima bifurcatie. Spre stanga – traseu spre lacul Gales (Triunghi Rosu – 3h), la dreapta – Lacul Bucura ( Banda Albastra - 4 h-). Acesta din urma, reprezinta si varianta aleasa de noi.
Si-asa incepea urcusul nostru prin padurea deasa de molid.
Si-asa incepea urcusul nostru prin padurea deasa de molid.
Niciodata n-am vazut o padure atat de frumoasa dupa ploaie. Razele soarelui patrundeau rand pe rand printre ramurile copacilor, oferindu-ne un spectacol de culori cum rar ne-a fost dat sa vedem. O contributie importanta la aceasta atmosfera mistica il avea si aburul care iesea din pamantul racorit de ploi.
Iar noi… noi eram simplii calatori, simtind placerea de-a urca, simplii calatori simtind racoarea Retezatului, calcandu-i fiecare stanca parca pictata cu muschi verzi. Ferigile batrane, dadeau si mai mult impresia ca eram ratacitori printr-o salbaticie pe care n-o mai speram gasita in Romania. Dar asta este farmecul Retezatului... salbaticia ce nu i-a fost furata!
Dupa aproximativ 30 minute de la plecarea din poiana cabanei Pietrele ajungem la un punct “strategic” sa-l numim, deoarece aici, observam revenirea semnalului de telefonie mobila. Asadar, este timpul unui scurt popas prin care ii anuntam pe cei de-acasa, ca natura s-a dovedit inca o data intelegatoare, iar noi ne vom continua traseul propus spre Lacurile Pietrele si mai departe, spre Bucura.
Aceasta carare prin padure, am considerat-o ca fiind cel mai frumos traseul de acest tip pe care l-am parcurs pana acum. Varietatea peisagistica este exceptionala. De la ciuperci viu colorate, purtand sclipirile stropilor cazuti, pana la ferigi aplecate de vant, pe malul raului curgand in cascade, dincolo de care, stau de secole, batranele stanci tipice Retezatului. Blocuri mari de piatra, cu forme diverse, blocuri la care eram in dese randuri atenti, deoarece marcajul turistic – banda albastra – il vom intalni si pe stanci, nu doar pe copaci.
Pas cu pas, dupa un urcus de aproximativ 50 minute, iesim din Valea Pietrele, intr-o poiana in care ne-am oprit pret de minute bune. Poiana Gentiana. A fost prima intalnire cu imparatia crestelor Retezatului. Putem distinge valea Pietrele cu profilul sub forma literei” U”. Aceasta este flancata de Culmea Pietrele (in partea estica) si Culmea Stinisoara (in partea de vest), pe fundal zarindu-se Custura Bucurei, situata pe creasta principala, in apropierea Pelegii.
In mijlocul poienii se afla Cabana – Refugiu Gentiana.(1670m). Drumul de la Cabana Pietrele la Cabana Gentiana l-am strabatut in aproximativ 50 minute ( cu tot cu pauze de telefoane si poze). In acest punct, ne aflam in fata amfiteatrului caldarii inferioare a vaii Pietrele. Se impun privirii crestele Muntilor Pietrele si Muntilor Stanisoarei. Aceste doua creste muntoase parca-s imbracate in rochii de grohotis peste care din loc in loc gasim petece de jnepeni si zimbri.
Cabana ( Refugiul) Gentiana dispune de 42 locuri (24 de locuri la priciuri in pod si 18 locuri in camera). Lumina este asigurata printr-un generator electric si prin panouri solare montate pe acoperisul cabanei. Incalzire – soba cu lemne. Apa la izvor.
Cabana ( Refugiul) Gentiana dispune de 42 locuri (24 de locuri la priciuri in pod si 18 locuri in camera). Lumina este asigurata printr-un generator electric si prin panouri solare montate pe acoperisul cabanei. Incalzire – soba cu lemne. Apa la izvor.
Dupa un popas, timp in care am savurat faimosul ceai de plane al cabanierului Gentienei, reluam ascensiunea spre lumea de piatra a Retezatului. La inceput, urcusul este usor, pantele fiind domoale, poteca serpuind prin iarba. Timp de 10 minute cararea ne-a purtat prin iarba, ca mai traziu, locul acesteia sa fie luat de palcurile de jnepenis. Practic, din acest punct (1680 m) intram in zona golului alpin, peisajul nostru schimbandu-se radical, iar desisul padurii va fi decat o amintire… verde si racoroasa.
Dupa o prima portiune in care urucusul devine mai sustinut ajungem intr-o zona brazdata de jgheabul paraului Pietrele. Aici, susurul cascadelor repezi spun povesti isterice jnepenilor care se lasa stropiti de soaptele praului rece de Retezat. Peste parau, jnepenii parca se imbratiseaza, dand senzatia unui tunel verde de ace pe sub care paraul Pietrele isi susura existenta.
Vom depasi aceasta zona, trecand de pe un mal pe altul, ajutati de o punte de lemn. angajandu-ne apoi in urcare, pe malul drept.
Vom depasi aceasta zona, trecand de pe un mal pe altul, ajutati de o punte de lemn. angajandu-ne apoi in urcare, pe malul drept.
Trecand de acest punct trebuie sa fim atenti pentru a nu pierde cararea de piatra ce serpuieste ca-ntr-un labirint de jnepeni. Cu cat inaintam mai mult, cu atat urcusul incepe sa fie din ce in ce mai pronuntat.
Ridicand privirea spre varfurile Stanisoara si Pietrele, plafonul de nori ne da din nou fiori. Vantul incepe sa bata din ce in ce mai tare, facilitand deplasarea norilor. Deasupra noastra, usor usor, parca Retezatul isi tragea plapuma de nori, ascunzandu-si varfurile. Dar , in dreapta ori in stanga noastra, pe marginea cararii gaseam mici insule de culoare, care ne ma furau gandul de la amentitarea unei noi ploi. Tufe de smirdar ( bujor de munte, Rhododendron kotschyi).
Iata ca si zona jnepenilor lasa usor, usor locul lumii de piatra. Acest lucru ne semnaleaza ca suntem in apropierea unui reper important al acestui traseu. Zona Stancii “Bordu Tomii (1890m)” o stanca solitara, folosita in special de ciobani ca refugiu pentru o noapte sau ca adapost de ploaie. In aceasta zona urcusul devine mai domol, dar trebuie sa fim atenti cum passim pe aceste stanci cu colturi ascutite si umede. Exista riscul sa alunecam si sa ne taiem.
De ceea ce ne-am temut nu am scapat. Stropii de ploaie isi fac iarasi simtita prezenta. Atmosfera devenise din ce in ce mai mohorata. Ca-ntr-o poezie bacoviana. Este timpul sa lasam in partea stanga mlastinile paraului Pietrele si sa continuam grabiti de ploaie urcusul spre Lacul Pietrele. Nici nu mai stam sa ne gandim daca aceasta broasca pe care o intalnim pitita printre jnepeni o fi vreun misterios sarmant de ordin princiar… Adevarul ca nici fetele nu au riscat un sarut cu acest potential print… Exista sansa ca in locul unui “multumesc”, sa primeasca doar un “oac-oac”… insa nu orice “oac-oac”, ci “oac-oac” de Retezat.
Eram doar noi, clipele hoinare si-o lume de piatra sub norii care se fugareau amenintatori deasupra noastra. Iar dincolo de stanci, dincolo de ceturi… ne astepta culoarea unica a lacului Pietrele(1990m). Ne-am oprit pentru ai admira frumusetea lacustra si culoarea unica – un rosu-portacaliu intens. Iar apa… apa este de-o limpezime rara, o oglinda de munte, in care zambetele noastre si norii se oglindeau in liniste.
Iar crestele…crestele de piatra, stau ascunse… parca soptindu-ne sa facem cale intoarsa, deoarece, acolo sus, dincolo de nori pare ca s-a dezlantuit furtuna…
Iarasi, stropi mari, reci… lacrimi de Retezat...
Iar crestele…crestele de piatra, stau ascunse… parca soptindu-ne sa facem cale intoarsa, deoarece, acolo sus, dincolo de nori pare ca s-a dezlantuit furtuna…
Iarasi, stropi mari, reci… lacrimi de Retezat...
Sfarsitul partii a-II-a
Autor&Fotografii : Catana Cristian-Alexandru
Copyright: http://clipe-hoinare.blogspot.com/
