Parfum genovez - Cetatea Enisala, Tulcea

,

Iatǎ-ne ajunşi la 2 km in partea de est a comunei Enisala şi la aproximativ 7 km distanţǎ de oraşul Babadag, pe un deal de origine calcaroasǎ, dominând zonele lacustre, uşor deltaice, formate de lacurile Razelm (cel mai întins lac din Romania) şi Babadag. Pânǎ aici ne-am lǎsat purtaţi de istorie, de dorinţa avidǎ de a redescoperi şi de a cunoaşte poveştile dobrogene, poveştile unei zone aparent ardide şi mǎcinate de vânt, dar, totuşi, o zonǎ plinǎ de însemnǎtate pǎstrandu-şi valoarea culturalǎ. Aşadar, astǎzi paşii noştri au ajuns în Dobrogea, tocmai la ruinele fortǎreţei medievale Yeni-Sale (Enisala, Heracleea sau Heraclia). În ultimii ani acest ţinut s-a dovedit a fi foarte valoros, în special, pentru arheologi, dar şi pentru turişti, care găsesc atât istorie cât şi legende.
Cetatea Enisala a fost construitǎ cu scop militar şi de supraveghere a drumurilor de pe apǎ şi uscat, în a doua jumǎtate a secolului al XIV-lea, de cǎtre o formaţiune interesatǎ de zona de la Gurile Dunǎrii. Fortificaţia Cetǎţii de la Enisala fǎcea parte din lanţul de colonii genoveze care cuprindeau oraşele din Delta Dunǎrii – Chilia şi Likostomion, Cetatea Albǎ ( ţinut identificat la gurile Nistrului) şi Caffa (în sudul Peninsulei Crimeei).
Din punct de vedere strategic sau analizând materialul arheologic şi a realitǎţilor istorice se poate emite ipoteza drept care singurii interesaţi de ridicarea acestei cetǎţi situate în cadrul sistemului de fortificaţii din nordul Dobrogei, avându-şi orientarea spre ţǎrmurile mǎrii în scopul exercitǎrii controlului asupra traficului naval, erau chiar negustorii de origine genovezǎ. Aceştia dobândiserǎ importante sume de bani, bani câştigaţi pe urma activitǎţilor comerciale. Un alt factor esenţial şi important îl reprezintǎ faptul cǎ genovezii deţineau monopolul navigaţiei pe Marea Neagrǎ.
Îndreptându-ne privirea spre cetatea genovezǎ, observǎm planul poligonal neregulat al acesteia, orientându-se dupǎ sinuozitǎţile masivului de calcar aparţinând perioadei jurasice pe care este amplasatǎ. Zidurile din incintǎ, alǎturi de turnuri şi bastioane, sunt realizate din calcar local în blocuri de mici dimensiuni. Observǎm faptul cǎ acestea au fost sumar cioplite, pǎstrând în unele porţiuni înǎlţimi de 5-10 m.
Începând cu anul 1991 zidurile mǎcinate de intemperii au fost introduse într-un program important de restaurare. Acest lucru a evidenţiat şi mai mult importanţa turisticǎ a acestui obiectiv.
Privind în continuare şi cǎutând sǎ întelegem fiecare detaliu arhitectural, atenţia ne este aţintitǎ asupra bastionului porţii principale, prezentând o arcadǎ dublǎ de origine orientalǎ. Astfel de arcade erau adesea întâlnite în evul mediu, fiind utilizate de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanicǎ şi Ţǎrile Române. Dintre acestea enumerǎm câteva mai cunoscute, cum ar fi:  Cetatea Neamţului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş, bisericile moldoveneşti ctitorite de Ştefan cel Mare etc.
Între ani 1397 – 1418, mai exact, în perioada domniei lui Mircea cel Bǎtrân, Cetatea Enisala a fǎcut parte din sistemul defensiv al Ţǎrii Româneşti. Astfel, dupǎ cucerirea Dobrogei între anii 1419 si 1420, aici a fost instalatǎ o garnizoanǎ militarǎ otomanǎ.
Deşi a jucat un rol strategic între secolele  XIV şi XV, din cauza înaintǎrii stǎpânirii otomane dincolo de gurile Dunǎrii, pânǎ la Cetatea Albǎ şi Chilia, Cetatea Enisala a fost abandonatǎ în urmǎtoarele veacuri, pentru ca nu mai servea scopului pentru care fusese construitǎ. O altǎ consecinţǎ importantǎ a fost şi formarea cordoanelor de nisip care separau Lacul Razim de Marea Neagrǎ.
Învǎluitǎ mereu în filele trecutului, în perioadele de glorie dar şi în perioade de declin, aflatǎ mereu în bǎtaia vântului crunt care eroda şi eroda.
CETATEA ENISALA
Comuna Sarichioi
Judeţul Tulcea
Program de vizitare: Marţi – Duminicǎ:10.00 – 18.00, Luni Închis
Acces: Drumul european E87, Tulcea - Babadag. Din aceastǎ ultimǎ localitate se poate ajunge la Enisala pe un drum judeţean.

Text si Foto : Cristian-Alexandru CATANĂ

Articol publicat in paginile si pe siteul Revistei Vacante la tara

Castelul Iulia Haşdeu – Stropul de magie al Câmpinei - Partea a-II-a

,

Articol publicat in paginile revistei Vacante la tara !

 

Câmpina…o poartă spre lumea munţilor, oraşul situat la 426 m deasupra mării, ce ne primeşte cu răcoarea sa caracteristică şi ne invită să-i cunoaştem istoria şi tradiţia. Este timpul să lăsăm pentru altă dată deja clasicul drum spre Valea Pahovei şi preţ de câteva clipe să ne lăsăm chemaţi sau… mai mult decât atât, să ne lăsăm purtaţi de magie…de stropul de magie al Câmpinei.

În jur este răcoare şi linişte. Probabil, aşa este în Câmpina.  De departe, însă, istoria şi legendele frământă crâmpeie de iluzii şi fantasme. Dincolo de gratii reci, străjuind Templul Spiritului, parcă o voce îngână versuri. Sunt versuri rostite de-o candidă voce tremurândă, o voce pură de copil…o voce purtată de vânt şi învăluită în mister. Parcă se aud si felicitările bătranului Haşdeu. Îşi laudă fiica… Iulia sa mult iubită, geniul său in miniatură.  

Şi cum să nu-şi laude micuţa sa prinţesă, când, încă de la frageda vârstă de doi ani şi jumătate, Iulia avea darul de a recunoaşte literele alfabetului român. Tot în jurul acestei vârste micuţa minune juvenilă descoperea lumea poeziei, o lume care o va adopta încă de la primele versuri, versuri pe care Iulia le memora şi le recita ca şi când însuşi versul ar fi un rând din poezia vieţii ei, un rând pe care-l însufleţeşte cu calda şi exacta sa pronunţie.  Crescând în vârstă, la cei patru ani ai săi, înţelegea germana şi începea să devină atât povestitoarea cât şi personajul basmelor şi poveştilor încărcate de fantezie. Era o fantezie de care se simţea atât de mult atrasă, o fantezie atipică vârstei sale când alte fetiţe împleteau părul papuşilor sau ieşeau ore-n şir la sărit coarda pe alei.. Dar Iulia nu era aşa. Iulia şedea cuminte lângă străbunica sa din partea tatălui şi împreună desluşeau basmele cu frumoasele prinţese şi bravii cavaleri.

Când a împlinit şase ani, Iulia îşi continua uimitoarea evoluţie intelectuală şi deja manualele şcolare ale cursului primar nu mai reprezentau nici o dificultate sau vreo necunoscută. Şi cum poveştile însemnau foarte mult pentru ea, de multe ori identificându-se cu ele, iat-o pe Iulia noastră lăsându-se purtată de condei, dând viaţă ideilor sale în încântătoarele poveşti pe care le scria pentru cei mici. Mai mult decât atât, chiar înainte de a împlini vârsta de 7 anişori, Iulia începuse să scrie primele sale versuri.  La opt ani neîmpliniţi, eleva Haşdeu a trecut, fară nici o ezitare, examenele aferente celor patru clase primare.

În particular, Iulia şi-a îndreptat atenţia spre limbile germană, franceză şi engleză. Probabil, după atâtea aspecte filologice, vă întrebaţi unde e magia? Păi… magia apărea când micuţa Iulia lăsa deoparte lumea literară, iar plăpândele sale degete dădeau naştere aromniilor muzicale prin finele atingeri de pian. Da, Iulia Haşdeu deja învăţase să cânte la pian şi pe lângă acest detaliu începuse să ia şi lecţii de canto. Haideţi să mai presărăm puţină uimitoare magie juvenilă şi să ne-o închipuim pe Iulia fară de scrieri literare, fară de ore muzicale, fără de cântec… Probabil, credeţi că acum, Iulia este la joacă… Vă inşelaţi! Iulia stă cuminte în preajma şevaletului pictându-şi magia în culori bine alese, pentru că aşa cum spuneam în începutul descrierii micuţa prinţesă a lui B.P Haşdeu, era un geniu în miniatură.

Şcoala gimnazială a facut-o la Liceul Sf. Sava din Bucureşti, paralel cu susţinerea examenelor la Conservator.
Începând cu anul 1881 Iulia Haşdeu, însoţită de mama sa, pleacă pentru a continua studiile la  Paris. Astfel, ea va fi admisă în clasa a treia la Colegiul Sevigne din Paris. În iulie 1886 îşi va lua bacalaureatul în litere la Sorbona.
În acelaşi timp, frecventa cursurile la “Ecole des Hautes Etudes”. Aflându-se la Paris, Iulia a început să ia lecţii de  limba greacă şi de latină. În anul 1886, fiind studentă a Facultatii din Sorbona, Iulia Haşdeu a frecventat şi seminarul de pedagogie. În paralel cu acest seminar şi cu celelalte cursuri era înscrisă şi la licenţa în litere şi filozofie.
Un fapt incredibil ar fi fost că la numai 20 de ani ar fi devenit prima femeie doctor în litere a Facultăţii din Paris. Dar n-a fost să fie. Micuţa minune a fost răpusă de tuberculoză, necruţătoarea boală care se pare că a învins magia unei vieţi uimitoare. În toamna lui 1888, cu câteva luni înainte de a   împlini 19 ani, Iulia moare, în camera ei. Tăcerea s-a aşternut…însă, magie va fi şi după moarte, căci spiritul Iuliei este viu, iar tatăl ei ştie prea bine acest lucru.

“Cu ce naturii i-am greşit
N-am să dezleg
Pedeapsa ei n-am desluşit
Şi n-o-nţeleg.”

(Descurajare” – de Iulia Haşdeu)
 
Astăzi , Castelul Iulia Haşdeu din Câmpina ni se înfăţişează ca un altar de piatră, construit de B.P.Haşdeu pentru fiica sa, Iulia. Întreg edificiul este învăluit de simboluri, care rând pe rând ne fac să întelegem şi mai mult tulburătorul destin al familiei Haşdeu. Aici, practic, este altarul sufletelor lor…
Însă, o simplă privire rătăcită nu te poate face să întelegi adevăratul sens al poveştii familiei Haşdeu. Acest monument, pentru a putea fi înţeles, trebuie sa fie “citit”. Doar privit cu superficialitate (cum a şi fost privit timp de-un secol) Castelul din Câmpina poate părea o simplă construcţie stranie şi-atât.
Dar magia nu este pentru oricine, cum nici simbolismul ales de bătrânul Haşdeu nu este unul întâmplător. Aşa cum spunea şi I.L.Caragiale, la castel, în fiecare colţ “materia spune ceva”.

Iar tu, cititorule, când vei pătrunde în castel, locul în care fiecare lucru aparţinând familiei Haşdeu a devnit un adevărat obiect de cult, te vei opri. Paşii tăi vor părea îngheţaţi. Fiorii se vor juca cu tine, iar tu, uşor cuprins de tremur, vei simţi răcoarea unor gânduri ce par să te învăluie. Dincolo de gratiile reci, geamurile par că se deschid iar vântul aduce dinspre alte sfere o voce bătrână, o voce răguşită de suferinţa pierderilor. Este vocea bătrânului Haşdeu care te atenţionează că…  

"Noi suntem aci numai in gazdă. Pentru aceea, mai nainte de orice, trebuie să te prezint stăpînei casei".

Text& Foto : Cristian-Alexandru CATANǍ
Copyright: : Cristian-Alexandru CATANǍ & Revista Vacante la tara
Sursa: Revista Vacante la tara