Iarna pe Platoul Bucegilor – Partea I - Hoinari sub 0 grade Celsius…

,
Iată-ne la peste 2000 m altitudine acolo unde ianuarie este cum trebuie să fie: alb, geros şi chiar înţepător de geros. Aici vântul şuieră necontenit izbind în crestele ninse şi purtând albul în troiene care rând pe rând par dune albe, dune de zăpadă. Platoul Bucegilor ni se înfăţişează ca un întins deşert de gheţuri uitat parcă în furia vântului rece de ianuarie. Şi când iarna se mânie pe călători mai aduce şi ceaţa lăptoasă, înconjurându-ne într-un alb infinit.
Însă noi, nu ne lăsăm împresionaţi şi echipaţi cum cele necesare aveam să începem aventura noastră pornind de la Cabana Babele spre Complexul Piatra Arsă, apoi spre Cabana Mioriţa şi Cota 2000, urmând într-un final să spunem “adio”  Bucegilor şi să coborâm spre Cota 1400, respectiv, staţiunea Sinaia.


Caracteristici: Recomandat turiştilor cu experienţă şi cu o condiţie fizică bună. Probleme de orientare pe vreme nefavorabilă !
Traseul descris :
- Cabana Babele ( 2200 m) –Complexul  Piatra Arsă – Cota 2000 ( Cabana Mioriţa) – Marcaj: Dungă Galbenă
- Cota 2000 ( Cabana Mioriţa) - Cota 1400 – Sinaia ( Marcaj: Dungă Roşie)
Timp total: 6 – 7 h
Aşadar, ianuarie, Bucegii, albul nesfârşit, ceaţa, vântul şi noi, hoinarii…
Speranţele noastre într-un cer senin de ianuarie aveau să se năruiască de cum făceam primii paşi în jurul Cabanei Babele (2200m). Crestele Caraimanului care abia, abia se iveau printre nori îşi găseau sfârşitul, îngheţate de un alb aspru şi dens. Aceeaşi soartă au avut-o şi versanţii ce-şi coborau destinul de stâncă spre Rezervaţiile Peştera şi Cocora. Perspectiva spre jnepenişul Pietrei Arse îşi îmbrăcase şi ea alba-i rochie.
Pas cu pas, clipă după clipă, Bucegii erau înghiţiţi într-un veşnic alb ce-ar fi dat fiori oricărui suflet hoinar…
Uşor demoralizaţi aveam să ne croim calea prin zăpada încă moale, urmând stâlpii de marcaj – dungă galbenă . Vântul tăios din unele clipe ne dovedea asprimea iernii din această lume alpină. Priveam înainte, ne continuam cărarea îngheţată, spunându-ne în gând că muntele este frumos oricum şi dacă avem grijă, această albă aventură se va transforma într-o poveste de iarnă de neuitat, o nouă filă din povestea Munţilor Bucegi. Ceaiul cald din termos avea să ne mai aline gerul clipelor, motivându-ne să continuăm.
Cărarea noastră printre nămeţi devenise aproape orizontală, detaliu destul de important în economia întregii noastre drumeţii. Timpul estimat de la Cabana Babele până la Complexul Piatra Arsă era de 1h – 1h şi 30 minute.
După circa 45 de minute de hoinărit prin alb, aveam să ajungem la primele pâlcuri de jnepeni, undeva în apropierea vârfului Ciocârlia. Aici, jnepenii erau doar siluete de cristal, peste care iarna şi-a suflat şoaptele-i de gheaţă. Este un peisaj unic, un peisaj hibernal, acolo unde labirintul cărărilor printre jnepeni avea să-şi mai arate meandrele abia spre sfârşitul primăverii.
Din când în când vântul mai gonea norii şi mici ferestre celeste aveau să ne indice repere importante, zările uneori deschizându-se prietenoase. Însă era o prietenie efemeră…înghiţită de geruri.  În dreapta noastră aveam să zărim Complexul şi Cabana Piatra Arsă semn că am parcurs cu bine prima parte a traseului nostru.
Este timpul unui popas pentru hidratare şi pentru a verifica timpul şi reperele continuării drumeţiei noastre prin Bucegi. Trebuia să ne pregătim, mai ales că de la Piatra Arsă până la Cabana Mioriţa traseul urcă accentuat pe ultima porţiune. Aşadar, va fi mult mai istovitor decât în prima parte, mai ales că nu vom găsi urme pe zăpadă, practic, urmând să facem noi cărarea printre troienele lui ianuarie…
Vântul sufla din ce în ce mai tare, vizibilitatea devenind şi ea mult mai redusă. Iarna îşi arată iarăşi aspectele înfiorătoare de gheaţă, aspecte pe care aveam să le descoperim şi mai ales să le resimţim în continuarea drumeţiei noastre mult sub 0 grade Celsius…

Sfârşitul primei părţi

Text şi fotografii : Cristian-Alexandru CATANǍ

Articol publicat pe site-ul: www.vacantelatara.ro 

si in paginile Revistei Vacante la tara, Nr. Ianuarie 2013

Scrisoare catre Mos Craciun

,

Dragă Moş Crăciun

Mi-aş dori să-mi aduci iarna de-altădată…

Nu ma refer doar la fulgii de nea, la zăpada proaspăt aşternută, ci la atmosfera de-atunci. Mi-e dor de acele emoţii când pitit după un geam, priveam cu ochi mari fulgii ce cădeau necontenit. Îmi doream să ningă atât de mult încât toţi copii satului să ne strangem şi să construim cazemate.  Mi-e dor să-mi aud buncii chemându-ne şi împărţindu-ne nuci şi covrigi. Portocalele erau rare pe-atunci… Mi-e dor ca bunicul să mă tragă cu sania pe uliţele albe, să merg cu ceilalţi copii din sat la derdeluş, lipsiţi de griji să ne bucurăm de tot ce iarna avea să ne dăruiască. Şi chiar ne dăruia…

Oare înţelegi tu, Moş Crăciune, ce-mi doresc eu astăzi?

Mi-e atât de dor de fulgii copilăriei noaste… Fulgi mari, fulgi după care alergam, alergam zâmbind în inocenţa noastră pentru a-i fura preţ de câteva clipe efemere. Şi îi prindeam…

Da, îi prindeam şi ne minuna forma lor de steluţă, apoi regretam când se transformau în stropi mici sub căldura palmelor noastre. Dar erau fulgii de-atunci, fulgii copilăriei, fulgi ce-şi ningeau destinul efemer peste tradiţiile satelor de munte. Astăzi…oare câţi mai credem în ele? Sau câţi dintre noi pornim spre redescoperirea lor? Mai ştim să ascultăm crivăţul tăios şuierând pe uliţe? Şi dincolo de-acest crivăţ, mai ştim să strigăm la ai noştri, cu glasuri pline de entuziasm, privind printre florile de gheaţă de pe geam, căci : “ Mamă, uite vin colindătorii-n prag?”

Mai ştim că există uliţe troienite, coşuri fumegânde ale caselor simple ce par uitate-ntr-un neant de alb sau… sau ne complacem în uitare, păşind pe bulevardele iluminate? Mai ştim de curţile gospodăriilor în care ai noştri ne făceau culoare printre nămeţi cu atâta şi-atâta trudă? Dar chiar… mai ştim de trudă? Ma doare că azi … “trudă” poate fi un cuvânt cu tente arhaice, demodat, posibil căutat în “google-ul” zilelor noastre.

Dragă Moş Crăciun… acum mă ninge nostalgia clipelor de-atunci, cand noi eram atât de mici printre fulgi mari… Era atât de alb, alb pe dealuri, alb pe câmpuri, alb scârţâind sub tălpile noastre şi un detaliu care ne săgeta privirea. O sanie trasă de un cal pe care astăzi mulţi o descoperă doar prin filele cărţilor de poveşti cu iarna; sau din spusele bunicilor.

Dar noi, noi am crescut cu aşa ceva. Şi de asta-ţi scriu, Moşule… Eu am redescoperit toate aceste lucruri ce par un basm minunat cu zăpezi nesfârşite şi Crăiese. Dar Moşule, amândoi ştim că nu este doar un basm. Şi vreau să le arătăm tuturor asta, că “ieri-ul” nu este doar o filă de poveste închisă într-un sertar al amintirilor.

Deci, Dragă Moş Crăciun…adu-ne sentimentele şi emoţiile pe care le aveam atunci şi arată-le şi lor ce-nseamnă iarna cu adevărat. Şi te mai rog, Moşule dragă, când le răspunzi tuturor să le precizezi că tu nu eşti doar Moşul cu barbă albă zâmbind pe o felicitare, şi nici Moşul cu sacul plin din poveştile ce încep cu “ A fost odată Moş Crăciun…”.

Tu eşti Moş Crăciun din sufletele noastre…ale tuturor şi te-aşteptăm să vii…

Text şi fotografii:  Cristian-Alexandru CATANĂ

Catana Cristian-Alexandru, Expozitie foto - Vacante cu farmec - la Targul de Turism al Romaniei

, Iata cum clipele hoinare ajung in acest an la Targul de Turism al Romaniei....

La standurile revistei "Vacante la ţară" şi ANTREC România in pavilionul C4, vizitatorii pot admira pe toată durata desfăşurării Târgului de Turism, Expoziţia de fotografii, intitulată sugestiv "Vacanţe cu farmec", a fotografului şi redactorului Revistei Vacanţe la ţară, Cristian-Alexandru Catană, câştigătorul ultimei ediţii a Salonului Naţional de Fotografie Turistică.

Expoziţia reuneşte o serie de fotografii din diverse colţuri ale ţării, cum ar fi zona Braşovului cu momente încărcate de tradiţie, surprinse la Târgul de Vară din Moieciu sau la Muzeul Satului Brănean, frânturi de tradiţie argeşeană şi muşceleană - celebrele vâltori şi Casa Memorială a poetului George Topârceanu din Nămăieşti, un veritabil muzeu al culturii şi al tradiţiilor acelor locuri. Apoi, fotografiile ne vor purta spre lumea munţilor în zone pitoreşti precum Fundata, Lacul Bolboci din inima Bucegilor şi Munţii Retezat. Pe lângă aceste exemple vă invităm să descoperiţi şi restul fotografiilor expuse ce doresc să evidenţieze farmecul zonelor rurale cu toate frumuseţile naturale, sentimente şi expresii ale oamenilor simpli, de la ţară... şi nu in ultimul rând, fotografii ce ne arată nouă, tuturor, că tradiţiile româneşti sunt vii şi povestea lor merge mai departe.

Fiecare fotografie expusă se regăseşte în colecţia Revistelor Vacante la ţară, insufleţind astfel, articolele pline de farmec ce abia aşteaptă să fie răsfoite.

Aşadar, vă invităm să descoperiţi fiecare poveste in cadrul Expoziţiei Foto - Vacanţe cu farmec!

sursa: Revista Vacante la tara

Platoul Meledic - Un dulce meleag... si totusi de sare

,

Iată-ne în răcoarea Carpaţilor de Curbură, la aproximativ 65 km de Buzău, purtaţi parcă de susurul pârâului Slănic spre o lume în care natura ne va impresiona prin diversitate, culoare şi impozanţă. La început, pornind dinspre Buzău pe DJ 203 K spre Mânzăleşti şi Lopătari, drumul pare învăluit într-un farmec specific rural. Dar când abia ne obişnuisem cu peisajul zonei, privirea ne este furată de relieful inedit pe care-l vom descoperi. Astfel, în faţa ochilor noştri apar lapiezuri spectaculoase pe blocuri impunătoare de sare, avene în locurile-n care sarea şi argila săroasă par că se îmbrăţişează şi din loc în loc peşteri mai mici şi mai mari întregesc grandoarea acestui peisaj cu parfum buzoian. Toate aceste formaţiuni, toate aceste încântări te vor face să îţi doreşti să descoperi din ce în ce mai mult din tărâmul fascinat al Platoului Meledic.

Platoul Meledic se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 136 ha, având o înălţime medie de 600 m, pe teritoriul administrativ al comunelor Lopătari şi Mânzăleşti. Zona, din punct de vedere geografic, este încadrată în arealul Subcarpaților de Curbură. În drumul nostru spre Meledic, Pârâul Slănic ne însoţeşte clipă de clipă, de parcă ar vrea să se asigure că vom ajunge la destinaţie. Întregul altar de sare al Meledicului se desfăşoară între râul Slănic (Sud), pârâul Jgheab (Est), pârâul Meledic (Nord) şi pârâul Sărat (Vest). Platoul Meledic este constituit dn argile şi gresii de cuvertură, pe meleasă miecenă salmastră a unui masiv de sare, înconjurată de formaţiuni de gresii şi de şisturi argiloase.

Din punct de vedere cromatic, Platoul Meledic poate fi un adevărat răsfăţ pentru privirile celor avizi de splendori naturale. De aceea, în lunile de toamnă şi de primăvară întregul Platou de la Meledic este fardat în stridente culori mov, culori date de puzderia brânduşelor care tresar la fiecare mângâiere a vântului.

Pe măsură ce înaintăm spre profunzimile de sare ale Meledicului, noi elemente ale reliefului ne impresionează. Este vorba despre multitudinea depresiunilor de formă ovală sau rotundă, unele dintre acestea acoperite de apă, sau de zone mlăştinoase. Aceste formaţiuni poartă denumirea de doline. Ele s-au format în momentele în care bucăţile de săre se aflau la adâncimi mari. Lacuri de dimensiuni considerabile au luat naştere în depresiunile mai întinse, formându-se prin îngemânarea dolinelor. Şi astfel, s-a scris povestea celor 2 lacuri – Lacul Mare si Lacul Castelului, pe care le vom observa când clipele noastre vor hoinări prin împrejurimile Meledicului. Un detaliu inedit legat de formarea acestor lacuri este apa dulce pe care acestea o au, lucru uimitor având în vedere că ne aflăm în mijlocul unui platou de sare. Explicaţia o regăsim în formarea acestor lacuri, formare ce a curpins 3 faze: infiltrarea apei prin brecia stratului de sare, scufundarea platoului cu fundul lacului şi formarea unei legături directe cu reţeaua hidrografică, iar în ultimă fază din cauza lipsei vegetaţiei cu rol de reglare a regimului hidirc şi al fixării solului, în urma precipitaţiilor a avut loc o depunere consistentă a materialelor aluvionare care au impermeabilizat fundul lacului, blocând astfel interacţiunea cu masivul de sare. Aşadar, ca şi consecinţă apa a urmat un proces de îndulcire, iar vegetaţia s-a adaptat noului mediu.

Pe lângă detaliile foarte interesante privind evoluţia în timp a acestui areal, Platoul Meledic reprezintă şi-un important obiectiv natural de valoare ştiinţifică prin existenţa în aceste zone a broaştei ţestoase şi a scorpionului. Prezenţa tufelor de cătină albă şi a pajiştilor pitoreşti bogate în specii fac ca valoarea de conservare a acestui habitat să crească. Chiar însăşi Regina Elisabeta, atrasă de frumu­seţea peisajului şi de varietatea faunei şi florei, ar fi dorit iniţial să ridice Castelul Peleş pe aceste meleaguri.

Odată ajunşi pe malul Lacului Mare vom vedea în jurul nostru câteva zeci de sculpturi din lemn, rezultatul dibăciei meşterilor populari din zonă, care-au contribuit cu talentul lor la întregul farmec al acestui meleag dulce şi totuşi, de sare… Turistul ajuns pe aceste plaiuri se poate aşeza pe-o bancă de lemn, sau chiar pe iarbă, in întregul perimetru existând nenumarate posibilităţi de odihnă şi campare pe malul lacului. Mai departe de-aici, cărările te pot purta spre descoperirea versanţilor şi canioanelor de sare ale Platoului Meledic, în mici drumeţii ce pot dura de la 40 de minute, la 2-3 ore. Însă, efortul îţi va fi răsplătit de diversitatea peisagistică pe care o vei regăsi la fiecare pas al tău, pas care va explora din ce în ce mai mult din frumuseţea acestui colţ buzoian de sare, Platoul de la Meledic.

Vă recomandăm câteva obiective turistice şi drumeţii accesibile din zona Platoului Meledic, pe raza Judeţului Buzău:

- Focurile Vii de la Lopătari

- Mănăstirea Găvana

- Vulcanii Noroioşi

- Tabara de Sculptură din Satul Măgura

Text & Foto: Cristian-Alexandru-CATANǍ

Poveste hoinara pe 7

,

A fost cândva o zi de 7,

Şi tot cândva alta va fi,

Vor fi şi tot atâtea clipe,

De care îmi voi aminti…

Hoinare se vor duce-n zboruri,

Până pe Caraiman se vor urca,

Mai sus de Jepi, unde se scrie,

Pe 7 mai … povestea mea.

Sunt rime ce nu doar rimează,

Sunt sentimente prinse-n vers,

Acolo sus, unde pe-o creastă,

Povestea mea e de neşters…

O ştiu şi vulturii prin zboruri,

Şi florile de colţ o stiu,

Căci an de an, pe 7 mai…

Povestea mea, prin munţi o scriu.

Recită chiar şi izvoare reci,

Şi acele din brazi…rimează,

Iar Jepii Mari şi Mici s-au pus,

În zori… să stea astăzi de pază.

Doar vântul e lăsat să treacă,

Spunând povestea mea prin şoapte,

Acolo sus… pe Caraimanul…

Din luna mai… şi ziua 7 !

Versuri: Catana Cristian-Alexandru

Parfum genovez - Cetatea Enisala, Tulcea

,

Iatǎ-ne ajunşi la 2 km in partea de est a comunei Enisala şi la aproximativ 7 km distanţǎ de oraşul Babadag, pe un deal de origine calcaroasǎ, dominând zonele lacustre, uşor deltaice, formate de lacurile Razelm (cel mai întins lac din Romania) şi Babadag. Pânǎ aici ne-am lǎsat purtaţi de istorie, de dorinţa avidǎ de a redescoperi şi de a cunoaşte poveştile dobrogene, poveştile unei zone aparent ardide şi mǎcinate de vânt, dar, totuşi, o zonǎ plinǎ de însemnǎtate pǎstrandu-şi valoarea culturalǎ. Aşadar, astǎzi paşii noştri au ajuns în Dobrogea, tocmai la ruinele fortǎreţei medievale Yeni-Sale (Enisala, Heracleea sau Heraclia). În ultimii ani acest ţinut s-a dovedit a fi foarte valoros, în special, pentru arheologi, dar şi pentru turişti, care găsesc atât istorie cât şi legende.
Cetatea Enisala a fost construitǎ cu scop militar şi de supraveghere a drumurilor de pe apǎ şi uscat, în a doua jumǎtate a secolului al XIV-lea, de cǎtre o formaţiune interesatǎ de zona de la Gurile Dunǎrii. Fortificaţia Cetǎţii de la Enisala fǎcea parte din lanţul de colonii genoveze care cuprindeau oraşele din Delta Dunǎrii – Chilia şi Likostomion, Cetatea Albǎ ( ţinut identificat la gurile Nistrului) şi Caffa (în sudul Peninsulei Crimeei).
Din punct de vedere strategic sau analizând materialul arheologic şi a realitǎţilor istorice se poate emite ipoteza drept care singurii interesaţi de ridicarea acestei cetǎţi situate în cadrul sistemului de fortificaţii din nordul Dobrogei, avându-şi orientarea spre ţǎrmurile mǎrii în scopul exercitǎrii controlului asupra traficului naval, erau chiar negustorii de origine genovezǎ. Aceştia dobândiserǎ importante sume de bani, bani câştigaţi pe urma activitǎţilor comerciale. Un alt factor esenţial şi important îl reprezintǎ faptul cǎ genovezii deţineau monopolul navigaţiei pe Marea Neagrǎ.
Îndreptându-ne privirea spre cetatea genovezǎ, observǎm planul poligonal neregulat al acesteia, orientându-se dupǎ sinuozitǎţile masivului de calcar aparţinând perioadei jurasice pe care este amplasatǎ. Zidurile din incintǎ, alǎturi de turnuri şi bastioane, sunt realizate din calcar local în blocuri de mici dimensiuni. Observǎm faptul cǎ acestea au fost sumar cioplite, pǎstrând în unele porţiuni înǎlţimi de 5-10 m.
Începând cu anul 1991 zidurile mǎcinate de intemperii au fost introduse într-un program important de restaurare. Acest lucru a evidenţiat şi mai mult importanţa turisticǎ a acestui obiectiv.
Privind în continuare şi cǎutând sǎ întelegem fiecare detaliu arhitectural, atenţia ne este aţintitǎ asupra bastionului porţii principale, prezentând o arcadǎ dublǎ de origine orientalǎ. Astfel de arcade erau adesea întâlnite în evul mediu, fiind utilizate de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanicǎ şi Ţǎrile Române. Dintre acestea enumerǎm câteva mai cunoscute, cum ar fi:  Cetatea Neamţului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş, bisericile moldoveneşti ctitorite de Ştefan cel Mare etc.
Între ani 1397 – 1418, mai exact, în perioada domniei lui Mircea cel Bǎtrân, Cetatea Enisala a fǎcut parte din sistemul defensiv al Ţǎrii Româneşti. Astfel, dupǎ cucerirea Dobrogei între anii 1419 si 1420, aici a fost instalatǎ o garnizoanǎ militarǎ otomanǎ.
Deşi a jucat un rol strategic între secolele  XIV şi XV, din cauza înaintǎrii stǎpânirii otomane dincolo de gurile Dunǎrii, pânǎ la Cetatea Albǎ şi Chilia, Cetatea Enisala a fost abandonatǎ în urmǎtoarele veacuri, pentru ca nu mai servea scopului pentru care fusese construitǎ. O altǎ consecinţǎ importantǎ a fost şi formarea cordoanelor de nisip care separau Lacul Razim de Marea Neagrǎ.
Învǎluitǎ mereu în filele trecutului, în perioadele de glorie dar şi în perioade de declin, aflatǎ mereu în bǎtaia vântului crunt care eroda şi eroda.
CETATEA ENISALA
Comuna Sarichioi
Judeţul Tulcea
Program de vizitare: Marţi – Duminicǎ:10.00 – 18.00, Luni Închis
Acces: Drumul european E87, Tulcea - Babadag. Din aceastǎ ultimǎ localitate se poate ajunge la Enisala pe un drum judeţean.

Text si Foto : Cristian-Alexandru CATANĂ

Articol publicat in paginile si pe siteul Revistei Vacante la tara

Castelul Iulia Haşdeu – Stropul de magie al Câmpinei - Partea a-II-a

,

Articol publicat in paginile revistei Vacante la tara !

 

Câmpina…o poartă spre lumea munţilor, oraşul situat la 426 m deasupra mării, ce ne primeşte cu răcoarea sa caracteristică şi ne invită să-i cunoaştem istoria şi tradiţia. Este timpul să lăsăm pentru altă dată deja clasicul drum spre Valea Pahovei şi preţ de câteva clipe să ne lăsăm chemaţi sau… mai mult decât atât, să ne lăsăm purtaţi de magie…de stropul de magie al Câmpinei.

În jur este răcoare şi linişte. Probabil, aşa este în Câmpina.  De departe, însă, istoria şi legendele frământă crâmpeie de iluzii şi fantasme. Dincolo de gratii reci, străjuind Templul Spiritului, parcă o voce îngână versuri. Sunt versuri rostite de-o candidă voce tremurândă, o voce pură de copil…o voce purtată de vânt şi învăluită în mister. Parcă se aud si felicitările bătranului Haşdeu. Îşi laudă fiica… Iulia sa mult iubită, geniul său in miniatură.  

Şi cum să nu-şi laude micuţa sa prinţesă, când, încă de la frageda vârstă de doi ani şi jumătate, Iulia avea darul de a recunoaşte literele alfabetului român. Tot în jurul acestei vârste micuţa minune juvenilă descoperea lumea poeziei, o lume care o va adopta încă de la primele versuri, versuri pe care Iulia le memora şi le recita ca şi când însuşi versul ar fi un rând din poezia vieţii ei, un rând pe care-l însufleţeşte cu calda şi exacta sa pronunţie.  Crescând în vârstă, la cei patru ani ai săi, înţelegea germana şi începea să devină atât povestitoarea cât şi personajul basmelor şi poveştilor încărcate de fantezie. Era o fantezie de care se simţea atât de mult atrasă, o fantezie atipică vârstei sale când alte fetiţe împleteau părul papuşilor sau ieşeau ore-n şir la sărit coarda pe alei.. Dar Iulia nu era aşa. Iulia şedea cuminte lângă străbunica sa din partea tatălui şi împreună desluşeau basmele cu frumoasele prinţese şi bravii cavaleri.

Când a împlinit şase ani, Iulia îşi continua uimitoarea evoluţie intelectuală şi deja manualele şcolare ale cursului primar nu mai reprezentau nici o dificultate sau vreo necunoscută. Şi cum poveştile însemnau foarte mult pentru ea, de multe ori identificându-se cu ele, iat-o pe Iulia noastră lăsându-se purtată de condei, dând viaţă ideilor sale în încântătoarele poveşti pe care le scria pentru cei mici. Mai mult decât atât, chiar înainte de a împlini vârsta de 7 anişori, Iulia începuse să scrie primele sale versuri.  La opt ani neîmpliniţi, eleva Haşdeu a trecut, fară nici o ezitare, examenele aferente celor patru clase primare.

În particular, Iulia şi-a îndreptat atenţia spre limbile germană, franceză şi engleză. Probabil, după atâtea aspecte filologice, vă întrebaţi unde e magia? Păi… magia apărea când micuţa Iulia lăsa deoparte lumea literară, iar plăpândele sale degete dădeau naştere aromniilor muzicale prin finele atingeri de pian. Da, Iulia Haşdeu deja învăţase să cânte la pian şi pe lângă acest detaliu începuse să ia şi lecţii de canto. Haideţi să mai presărăm puţină uimitoare magie juvenilă şi să ne-o închipuim pe Iulia fară de scrieri literare, fară de ore muzicale, fără de cântec… Probabil, credeţi că acum, Iulia este la joacă… Vă inşelaţi! Iulia stă cuminte în preajma şevaletului pictându-şi magia în culori bine alese, pentru că aşa cum spuneam în începutul descrierii micuţa prinţesă a lui B.P Haşdeu, era un geniu în miniatură.

Şcoala gimnazială a facut-o la Liceul Sf. Sava din Bucureşti, paralel cu susţinerea examenelor la Conservator.
Începând cu anul 1881 Iulia Haşdeu, însoţită de mama sa, pleacă pentru a continua studiile la  Paris. Astfel, ea va fi admisă în clasa a treia la Colegiul Sevigne din Paris. În iulie 1886 îşi va lua bacalaureatul în litere la Sorbona.
În acelaşi timp, frecventa cursurile la “Ecole des Hautes Etudes”. Aflându-se la Paris, Iulia a început să ia lecţii de  limba greacă şi de latină. În anul 1886, fiind studentă a Facultatii din Sorbona, Iulia Haşdeu a frecventat şi seminarul de pedagogie. În paralel cu acest seminar şi cu celelalte cursuri era înscrisă şi la licenţa în litere şi filozofie.
Un fapt incredibil ar fi fost că la numai 20 de ani ar fi devenit prima femeie doctor în litere a Facultăţii din Paris. Dar n-a fost să fie. Micuţa minune a fost răpusă de tuberculoză, necruţătoarea boală care se pare că a învins magia unei vieţi uimitoare. În toamna lui 1888, cu câteva luni înainte de a   împlini 19 ani, Iulia moare, în camera ei. Tăcerea s-a aşternut…însă, magie va fi şi după moarte, căci spiritul Iuliei este viu, iar tatăl ei ştie prea bine acest lucru.

“Cu ce naturii i-am greşit
N-am să dezleg
Pedeapsa ei n-am desluşit
Şi n-o-nţeleg.”

(Descurajare” – de Iulia Haşdeu)
 
Astăzi , Castelul Iulia Haşdeu din Câmpina ni se înfăţişează ca un altar de piatră, construit de B.P.Haşdeu pentru fiica sa, Iulia. Întreg edificiul este învăluit de simboluri, care rând pe rând ne fac să întelegem şi mai mult tulburătorul destin al familiei Haşdeu. Aici, practic, este altarul sufletelor lor…
Însă, o simplă privire rătăcită nu te poate face să întelegi adevăratul sens al poveştii familiei Haşdeu. Acest monument, pentru a putea fi înţeles, trebuie sa fie “citit”. Doar privit cu superficialitate (cum a şi fost privit timp de-un secol) Castelul din Câmpina poate părea o simplă construcţie stranie şi-atât.
Dar magia nu este pentru oricine, cum nici simbolismul ales de bătrânul Haşdeu nu este unul întâmplător. Aşa cum spunea şi I.L.Caragiale, la castel, în fiecare colţ “materia spune ceva”.

Iar tu, cititorule, când vei pătrunde în castel, locul în care fiecare lucru aparţinând familiei Haşdeu a devnit un adevărat obiect de cult, te vei opri. Paşii tăi vor părea îngheţaţi. Fiorii se vor juca cu tine, iar tu, uşor cuprins de tremur, vei simţi răcoarea unor gânduri ce par să te învăluie. Dincolo de gratiile reci, geamurile par că se deschid iar vântul aduce dinspre alte sfere o voce bătrână, o voce răguşită de suferinţa pierderilor. Este vocea bătrânului Haşdeu care te atenţionează că…  

"Noi suntem aci numai in gazdă. Pentru aceea, mai nainte de orice, trebuie să te prezint stăpînei casei".

Text& Foto : Cristian-Alexandru CATANǍ
Copyright: : Cristian-Alexandru CATANǍ & Revista Vacante la tara
Sursa: Revista Vacante la tara