Piatra Mare - Cascade de Clipe

,

E iar aceeasi toamna, si iarasi suntem doi, e vorba despre munti, iar noi - aceeasi noi - ne-alegeam un loc sa-fie al nostru si apoi, priveam spre cer - e atat de senin astazi pentru noi , plecam la drum si iarasi nu-i loc de “hai napoi” …

Astazi spre Piatra Mare ne vom indrepta, vom scrie o noua fila de poveste – povestea mea si a ta - , iar cititorilor le dam de veste, ca ii vom incanta din nou, cu peisaje bine-alese, cascade repezi printre stanci, si paduri batrane, dese …

Din Busteni spre Timisul de Sus , plini de incantare ne-am dus, de-aici spre Cascada Tamina , traseul l-am propus… e locu-n care apele suspina, prin vuiet muntilor vor da raspuns …

Prin Timis, aproape de-un popas, cautand vreun rest ramas… doi pofticiosi- simboluri
alte poftelor toate, de fapt, doua simboluri de loialitate…

Pana cand vom intra pe traseu, cu ochii mari , admirativi mereu, priveam spre fiecare loc care-nsemna ceva, fiecare casa, fiecare varf, fiecare culoare, pe loc ne incanta …

Intr-o curba, sub caderea razelor de soare, e locul unde grijile, vor fi lasate in parcare, de aici spre Brasov DN-ul isi gaseste orientare, caci e vorba despre preferinte pentru fiecare ; dar noi, de-aici pornim in urcare, pe carari umbroase in Masivul Piatra Mare…

Trecem podul peste Timisul care in vuiet ne spunea, lovind in stanci, povestea sa, e locul in care marcajul il urmam, dupa dunga albasta noi ne orientam…de aici pan’ la Tamina , circa 1h – timpul pe care-l estimam …

Cararile de umbra , ne spun povestea lor, iar frunzele fosnesc de toamna si de dor, detalii efemere, purtand cu drag culoare, o padure-n doi si noi… sub mangaieri de soare.

Dincolo de desisul padurii seculare, zarile se deschid, iar calatorii, la fel ca noi, se-opresc din mers privind albastra zare.

In acest loc ferit de lume, muntele vorbeste doar cu noi, zicandu-ne pe nume, aici nu suntem nici prea mari, nu suntem nici prea mici, suntem doar ai muntilor amici.

Iar muntele, martorul iubirii dintre noi, sopteste-printr-un glas de vant “ Sarutati-va acum, si-apoi, s-aveti grija de voi ! ”

Iar dincolo de-a noastra sarutare, se-ascunde el, batranul soare … asemeni unui felinar aprins, pe ceruri solitar , nestins…

Privirea o-ndreptam si spre pamant, acolo, lipsite de cuvant, se-ascund minuni purtand culori, parca sunt farduri pierdute printre flori…

Sau mici buline din lumea marilor zburatori, poposind pe degetul tau iubito, si-apoi zburand spre alte flori …

Si drumu-l continuam, de fosnetul padurii ascultam ...

Covorul moale il calacam...

Iar noi, doi indragostiti sub mangaieri solare, iesim intr-un luminis, doar noi…departe de lume mare, priveam culorile cum se cuprind, intr-o imaginara imbratisare...

Dincolo de luminisul minunat, se afla locu-n care drumurile ni s-au bifurcat, tot inainte drumul continua spre Varful Piatra Mare… un drum anevois – 2 ore in urcare. Vom merge si pe-aici, dar la primavera..intr-o vreme cu mai mult soare.

Drumul spre cascada Tamina cobora pe langa pereti de stanci inalte, e locu-n care e bines a ne lasam grijile toate, sa devenim aceeasi finta cu natura toata, iar ea ne va rasplati inca o data….

Ce zambete de copii, pe chipurile noastre citeam, cand pe covorul de frunze, pe rand alunecam…mai cadeam in fund, ne ridicam… si cu acelasi zambet de copii drumul il continuam…

Brusc…peisajul nostru se schimba deodat’ , acum e un taram de stanci, asemeni unui castel de piatra fermecat, inconjurat de surur de izvoara, lacrimi transformate-n rauri care din stanci coboara …

Poduri de lemn, scari de metal, bucati de stanci… si ape ce urla-n isterie, peisaj de vis, unic, unde multi doar viseaza sa fie, iar noi 2 indragostiti, dornici de aventuri, gustand din feerie …

Priveste iubito, cum apele-si gasesc calea printre frunze ce se-nrosesc a toamna oara, asculta-le vuietul, asculta ce nervoase vor ele sa para …

Ai grija trepetele de metal sunt umede si reci, dar cu atentie tu peste ele treci. In jurul nostru peretii de piatra se strang, nu-i loc de povesti, nu-i loc de cuvant. In stanga - perete de stanca solitara, in dreapta - cascada furioasa, parca din ceruri coboara. Stropii racorosi chipurile ni le stropesc… ma opresc pe-o treapta de metal, iti spun ca te iubesc…si apoi, mai departe, drumul printre stanci mi-l croiesc… E tot ce mi-am propus, si tot ce reusesc!

Aici simitim racoarea unei lumi de piatra, in care salbaticia si-a pastrat unicitatea nepatata. Iti spun ca te iubesc, si hai s-o mai privim , de-aici de sus...inca o data…

A fost un sfert de ceas, un loc in care uimirea noastra a ramas … si azi vorbeste prin amintiri, care dau glas, unei povesti, pe care-am scris-o noi, pas dupa pas …

Cand seara parea sa spuna, povestea sa de noapte buna…noi spre Busteni ne intorceam… pe chipuri zambete purtam… si totul era simplu, o lume-ntreaga noi descoperam, din simplul fapt,ca ne iubeam… si nimic nu ma face sa ma opresc…fiindca si azi, in martie, te iubesc… .

Autor : Catana Cristian-Alexandru