Imbraca-ma-n padure,
Pune-mi colier de roua,
Prinde-mi cercei de mure,
Mi-s buzele uscate,
Mi-e sete de izvoare,
Tu suie-ma cu vantul,
Pe-o creasta langa soare,
Rapeste-ma din gri,
Saruta-ma-n culori,
Dezbraca-ma de-oras,
Imbraca-ma in flori,
Fa-mi un pahar din stanca,
Sa vreau sa sorb racoarea,
Arunca-ma sub o cascada,
Sa simt ca-mi este marea...
Si-acum...aici ma lasa,
Stiu c-am ajuns...acasa.
Versuri: Catana Cristian-Alexandru
Copyright poze : Catana Cristian-Alexandru
E timpul sǎ lǎsǎm în urma noastrǎ tot ce ţine de urbanizare, de aglomeraţie, de agitaţia cotidianǎ şi sǎ pornim spre descoperirea unei noi lumi, mai liniştite, tradiţionale, în care fiecare om poate rasfoi o filǎ dintr-o poveste, o poveste de viaţǎ...
Astǎzi paşii noştri ne-au purtat pe meleagurile Câmpiei Ialomiţei, în Judeţul Cǎlaraşi, într-un sat de oameni liniştiţi, dar vrednici, pe uliţele cǎruia macii işi fluturau roşia libertate la fiecare mângâiere a vântului. Ca-n fiecare sat, bǎtrânii şedeau la poartǎ, pe-o bancǎ parcǎ uitatǎ de ani. Pe chipurile lor timpul a ridat griji, bucurii, necazuri, lecţii de viaţǎ pline de inţelepciune. Aici, este locul ideal în care putem înţelege ce-nseamnǎ tradiţia nealteratǎ de timp, unde ruralul de azi se-mpleteşte armonios cu ruralul de ieri, un loc în care poţi ajunge când dorul originilor satului românesc ne-ndeamnǎ spre aceste meleaguri. Aşadar, conduşi de dor, descoperim Satul Dor Mǎrunt având ca principalǎ atracţie turisticǎ, Herghelia Dor Mǎrunt....
Citeste intreg articolul aici : Clipe hoinare la Herghelia Dor Marunt
Era o vreme cand toti alergam dupa o “Pepita” rugand-o sa…”Hai iubito nu fugi de mine…”. Cand “Pepita” cadea in plasa noastra… o chemam pe la un bairam, ca asa era pe-atunci… Desigur, “cand eram baiat acasa” …promiteam de-a dreptul solemn gagicii oficiale ca…”Haide nu fi suparata, ca doar n-am s-o fac eu lata…cand esti plecata.” . Oricum... parca fusesem orb cand ma combinasem cu ea. Si-acum rad cand imi amintesc ca ”aveam o gagica grasa…care ma iubea”… Si revenind la bairamul nostru, si la Pepita mea…o aduceam in sufragerie, boxele erau la locul lor, caseta rula in casetofon si…”Pas cu pas” simteam cum “ne cuprinde ritmul de chitara…”
A doua zi…era alta poveste. Ma saturasem si de gagica grasa si de Pepita si ieseam ca golanii pe la terase, prin fata blocului, alte bairame si totul era simplu. Imi si amintesc cum "de 3 zile cu baietii beam si chefuiam"…
Timpul trecea, dupa cum ziceam, pas cu pas… si incepeam sa inteleg cum e si cu maturizarea asta. Descoperam Femeia… aceasta creatura care "se hraneste cu zilele tale", purtandu-si "privirea dulce de fecioara" ca mai apoi, "s-o cuprinzi in brate" si sa observi "cum devine fiara"…
Toate-s etape ale vietii noastre.Zilele trec, zilele se joaca si se dau pe toboganul vietii. Clipele hoinare sunt etaje pe care le urcam.Dar vine si vremea cand ajungem sa o intalnim pe ea. Ea…aceea careia ii soptesti ca “daca maine ai pleca, in bucati m-as sfarama”. Oricare dintre noi ajungem la etapa in care o privim in ochi si ii soptim ca…”tu m-ai dat cu totul peste cap”. Apoi va sarutati, amintindu-va cum, “doua maini in taina s-au intalnit…”
Toate aceste detalii, versuri, emotii, amintiri… le-am retrait aseara, in Garajul Europa Fm, unde BOSQUITO a concertat ca la inceput. Vulturul hoinar s-a reintors in Romania si ne-a dovedit inca o data cum trairea si sufletul se impletesc intr-un dans izvorat din interetarea live a unor adevarati artisti.
Asadar, Clipele hoinare, au lasat pret de cateva clipe muntii deoparte si-au coborat in Garajul amintirilor de-atunci…de-atunci de-demult. Un “demult” retrait astazi!
