sâmbătă, 24 decembrie 2011

Craciun fericit, hoinarii mei !

,
Dragi hoinari... iata-ne si-n prag de Sarbatoare, tanjind dupa albul care altadata ne troinea veselia si picta intr-un rosu intens obrajii nostri de copil. Erau clipe cand iarna imbracata in cel mai pur alb al sau, aducea clinchete de zurgalai si colindatori pe la porti. Ferestrele erau decorate-n cele mai frumoase flori, flori de gheata pazite de turturi care parca vegheau, avand grija ca nimeni sa nu fure aceste petale de cristal. Si cat de dor ne este astazi de astfel de detalii hibernale... care se pare ca sunt hoinare, atat de hoinare incat hoinaresc acum pe alte meleaguri. Dar vor veni ele si la noi...

Si pana atunci, CLIPELE HOINARE va ureaza sa aveti cele mai FERICITE SARBATORI, avandu-i pe cei dragi alaturi de voi si macar pret de cateva clipe respectati Craciunul pentru ceea ce este el cu adevarat. Nimeni nu ne poate fura vechea traditie cat timp noi o pastram vie in suflet si cat timp mai credem in ea.

CRACIUN FERICIT,  Hoinarii mei!










© Catana Cristian-Alexandru

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Poveste de iarna - In cautarea craieselor

,
O poveste de iarna, ce va aparea in numarul din ianuarie al Revistei "Vacante la tara"

Decembrie… Fulgi mari, fulgi amintindu-ne de copilărie, de vremurile când dansul lor aducea acel zâmbet de copil pe chipurile noastre. Îi priveam minute-n şir prin geamul dantelat cu flori de gheaţă şi fiecare fulg de-argint îşi spunea prin lina plutire povestea sa efemeră. Apoi cădeau…şi se topeau. Aşa-s fulgii… timizi şi fermecător de efemeri.

Însa, chiar şi astăzi, iarna nostalgiilor noastre mai poate fi ca şi-atunci când noi, copiii, porneam spre bunici, la ţară, acolo unde tradiţiile îmbrăcau în haine de sărbătoare întregul decembrie. Aşadar, iată-ne şi pe noi, porniţi în căutarea iernii copilăriei noastre, în căutarea poveştii de iarnă, într-un ţinut autentic, unde crăiesele zăpezii se-ascund dupa căpiţele acoperite de alb.

Meleagul nostru hibernal era situat la poale de munte bătrân cu creasta-i veşnic ninsă. Piatra Craiului îl cheamă pe-acest semeţ cu fruntea-i căruntă, trimiţând către noi rafale de fiori înţepători. Probabil aşa strănută el…

Călătoria noastră începea din dreptul Cabanei Gura Râului, situată la ieşirea din pitorescul oraş Zărneşti. Era timpul să lăsăm în urma noastră orice gând cu detalii tomnatice şi urbane şi să pornim spre lumea satelor de munte, acolo unde în decembrie ninge cu tradiţii.

Paşii noştri vor colinda pe uliţele satelor Măgura şi Peştera, aceste două izvoare de ţradiţie românească, acolo unde vrednicii acestor locuri se pregătesc de încă o nouă iarnă. Aici, iernile sunt altfel. Pe cât de frumos este pentru noi, din punct de vedere peisagistic, pe-atât de greu este pentru muntenii brăneni. Însă ei sunt oameni vrednici, truditori, care şi-au început pregătirile şi proviziile incă din toamnă. Aşa-s oamenii de la munte. Dar chiar şi-aşa, în dese rânduri, viforul iernatic îi încearcă…

La 30 de minute de la plecarea noastră din faţa Cabanei Gura Râului, ajungem în dreptul Fântânii lui Botorog. Aceasta, reprezintă un bine cunoscut reper pentru bravii montaniarzi care pornesc din acest loc spre crestele Pietrei Craiului. Fântâna lui Botorog a fost construită în anul 1965 de către Paraschiv Botorog în amintirea fiicei sale, Lenuţa.

Lăsăm în urma noastră acest punct şi pornim spre stânga, trecând peste un vechi pod de piatră. De-aici, serpentinele croindu-şi calea prin scrâşnetul pădurii îngheţate, ne vor purta timp de 45 de minute până în Satul agroturistic Măgura. Minutele parcă tremură şi ele de ger. Copacii trosnesc rând pe rând la fiecare rafală a viscolului care-i îmbracă şi mai mult într-un alb ce pare veşnic. Fulgii sunt mari şi cad necontenit. Mai mult decât atâţ, cu fiecare fulg care ne săgetează privirea îngheţată, înţelegem adevărata asprime a iernii. Aşa e iarna prin satele de munte. Însă, prin pădurea ce pare îmbrăcată-n frişcă, nici urmă de crăiese. Or fi duse în sat… cu sania.

Satul Măgura ne primeşte într-o atmosferă misterioasă, atmosferă înceţoşată prin care fulgii îşi continuă dansul neîntrerupt. Peste Măgura iarna a tras imaculata sa plapumă, plapumă ce acoperă fiecare detaliu purtându-şi aspectul său rural. Norii, ca şi fulgii, se aleargă cu repeziciune. Sunt atât de joşi, încât parcă-i putem atinge. Am vrea chiar să-i dăm într-o parte, poate, poate reuşim să vedem vreo crăiasă. Poate s-or fi ascuns prin gospodăriile de lemn, pe care abia abia le zărim dincolo de norii lui decembrie. Curţile sătenilor şi ele sunt învăluite de albul infinit. E ca şi cum am fi călători printr-un deşert alb, un deşert rural brăzdat de uliţele care ne vor purta mai departe, dincolo de văi şi de dealuri ninse, tocmai până-n  satul Peştera. Pe drum este linişte. Nici un om, nici un suflet… Aşa-s uliţele iarna când viscolul iese la plimbare. Totuşi, parcă am fi dorit ca iarna să-şi potolească asprimea şi să vedem cum copilaşii măgurenilor, îmbracă aceste uliţe în veselie. Căci iarna aduce şi bucurii şi bulgări moi de nea şi colinde…

Oricâtă zăpadă ar cădea, tradiţiile nu se vor pierde niciodata sub troienele timpurilor reci.

Nici n-am simţit când s-au scurs cele 60 de minute, timp în care am ajuns din Măgura în satul vecin, Peştera. Aşa cum era de-aşteptat, şi satul Peştera se învelise cu aceeaşi plapumă iernatică. Şi-aici, ca şi în Măgura, liniştea domnea pe uliţele ce păreau să ne poarte prin albul neant. Pe săteni îi găseam prin case, pregătind cu trudă tradiţionalele bunătăţi pentru Sărbătorile ce aveau să vină. Din când în când, aceştia se mai opreau din treabă şi priveau prin ferestrele îngheţate, doar, doar iarna s-o îmbuna şi-şi va sulfa crivăţul spre alte meleaguri.

Paşii noştri urmează calea uliţelor ce par de bezea, până când ajungem în dreptul noii Mânăstiri din Peştera. Aceasta se înalţă impunatoare pe unul din dealurile satului, aducând căldura credinţei în recea iarnă de decembrie.

Iată-ne aşadar în Peştera, ducandu-ne la bun sfârşit drumeţia noastră de iarnă, o drumeţie asemenea unei poveşti de decembrie, o poveste tradiţională românească,  o poveste spusă la sate… pe care noi am citit-o cu sufletul, înţelegând fiecare fulg ce cădea, fiecare fum ieşind din coşurile caselor sătenilor, fiecare detaliu rural, care deşi nins…fermecă.  Ne era dor de-o iarnă la ţară, o iarnă în inima naturii, departe de orice gând de urbanizare. Ne era dor de-o iarnă împodobită cu tradiţii zonale, ne era atât de dor de troiene mari de zăpadă, de fulgi ce se topeau pe chipuri şi chiar şi-aşa, prin simplitatea lor aduceau acel zambet pe chipurile noastre de copii îmbujoraţi; La fel ca şi-atunci…în zilele copilăriei noastre. Iar crăiesele…crăiesele le-am descoperit prin ochii minţii, căci ele nu se văd…ele se simt; La fel cum am simţit şi povestea vechilor sate brănene, ninse de-atâtea şi-atâtea ierni de zile…

Decembrie. Fulgi mari…fulgi amintindu-ne de copilarie…

                                                      Text& Foto : Cristian-Alexandru CATANǍ

Articolul poate fi gasit accesand acest link: Revista Vacante la Tara

joi, 1 decembrie 2011

Romanie a clipelor hoinare

,


Pentru mine…Românie, eşti un meleag al clipelor hoinare. Îţi iubesc în special munţii care m-au învăţat respectul faţă de natură, respectul pentru fiecare susur de izvor sau pentru fiecare frunză care foşneşte a toamna oară. Si-acum îmi amintesc când îmi păşeam timizii 7 anişori pe cărările de piatra ale Pietrei Craiului, în comuna Dâmbovicioara,  descoperindu-i tradiţia şi frumuseţea naturală. Astăzi…pensiunile tale, Românie…i-au furat mult din sălbăticie…dar poate asta este evoluţia, poate aceasta este calea dezvoltării turismului românesc. Dar nu mă supăr…Românie. Eu încă-ţi ştiu locurile sălbatice, locurile în care roţile n-au ajuns. Doar paşii…paşii mei hoinari şi poate şi paşii altora. Acolo Românie, eu te găsesc. Sunt stâne ascunse în freamătul pădurii, stâne care poartă cu mândrie steagul tău Românie. Si flutură a libertate. Crede-mă, Românie…acolo chiar este libertate. Spun asta pentru că am simţit-o. Alţii se simt liberi în pensiuni…cu prietenii, la un grătar…şi beau o bere pentru tine…Românie. Dar îi inteleg perfect! Si nu le reporesez nimic. Sunt şi ei locuitori ai acestei ţări şi te cinstesc, Românie. Si oricum…toţi suntem datori cu stropul de diversitate pe care ţi-l oferim ţie… Românie; Căci, şi tu ni-l oferi nouă. Lui poate îi place Teleormanul, mie îmi place Dâmbovicioara. Altuia îi place Neamţul cu Hanu Ancuţei… muzica veche, poveştile sadoveniene, zambetul hangiţelor şi horele românilor avizi de tradiţii. Of, sunt atâtea si-atâtea locuri în care tradiţia încă mai există. Si nu este alterată deloc. Mai mult decât atât, fii tăi…Romanie, prin puritatea vârstei lor duc mai departe această tradiţie. Sunt copiii tăi, sunt viitorul tău, Românie. Iar noi… noi trebuie să le arătăm…aceste locuri care te fac să fii unică, să fii apreciată;  Căci şi mie, Românie…alţii mi-au arătat potecile tale, pădurile tale şi mai ales muntţi tăi. Ti-am privit înălţimile, Românie. Iar vântul mă saluta de fiecare dată când ajungeam pe acoperişurile tale alpine. Piatra Craiului, Bucegii, Retezatul cu salba sa de lacuri glaciare, Făgăraşul cu fruntea-n cer, Piatra Mare, Ceahlăul cu Dochia sa bătrână, Cozia…. Sunt locurile tale pe care le iubesc, Românie…Sunt minunile tale. La fel cum ai şi altele…atâtea. Si ti le voi descoperi, Românie.  
De aceea sunt hoinar…
Românie…astăzi este ziua ta…ziua României clipelor mele hoinare! Alţii poate nu gândesc ca mine… dar când Dâmbovicioara mă va chema în inima sa de calcare, promit să ma opresc lângă un râu de apă vie... şi să încep să-i povestesc povestea ta, Românie. Iar apa rece de munte, prin susurul său…va duce povestea mea şi-a ta… mai departe.
Acum 20 de ani…stăteam pe-un mal. Era vară. Dâmbovicioara susura lovind aprigă stâncile care-şi acceptau destinul. Eu îi ascultam susurul…care-mi şoptea exact povestea ta; Poveste pe care astăzi o înţeleg atât de bine…

 La mulţi ani …Românie a clipelor mele hoinare!

 





Copyright: Catana Cristian-Alexandru
http://clipe-hoinare.blogspot.com/

1 Decembrie - La multi ani Romanie a clipelor hoinare

,


1 Decembrie 2011 - Bucuresti.


 

























Copyright: Catana Cristian-Alexandru
http://clipe-hoinare.blogspot.com/



©Copyright

Toate textele si imaginile aflate pe acest site sunt proprietatea autorului si nu pot fi folosite integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe. Owners of copyright have the exclusive right to use and copy their works. Copyright owners can also authorize others to use their works. The use or copying of any work without permission from the owner of the copyright is a violation of the law number 8/1996.